Ultimele stiri

Emoții și pentru profesori. Când începe examenul de Definitivat și de Titularizare

definitivat

Dascălii din județul Timiș intră și ei în febra examenelor. Reprezentanții Inspectoratului Școlar Timiș anunță că în 14 iulie sunt așteptați aproape 300 de profesori la proba scrisă a examenului de Definitivat, iar în 21 iulie are loc proba scrisă din cadrul examenului de Titularizare.

Pentru că Ministerul Educației Naționale a luat decizia de a permite accesul la examenul de Definitivat profesorilor care au predat cel puțin un an, și nu doi ani așa cum era înainte, îna cest an s-a înscris un număr impresionant de profesori din județul Timiș.

“La proba scrisă a examenului de Definitivat s-au înscris, inițial, 320 de candidați, dar între timp 23 s-au retras, iar înscrierea unui candidat a fost declarată invalid pentru că anul trecut a avut o tentativă de fraudare a examenului, motiv pentru care anul acesta nu are dreptul să-l susțină. Astfel, au mai rămas 296 de candidați, care își verifică cunoștințele la 42 de discipline. Proba scrisă se va desfășura la Liceul Pedagogic „Carmen Sylva” din Timișoara. Examenul va dura patru ore, nota minimă de promovare este opt”, a declarat, astăzi, Francisc Halasz, inspector școlar adjunct în cadrul ISJ Timiș.

Profesorii au dreptul să dea de cel mult examenul de Definitivat. În cazul în care nu obțin nota 8 nu vor putea lucra în învățământ ca titulari. Rezultatele vor fi afișate pe 19 iulie.

În ceea ce privește examenul de Titularizare, acesta va avea loc pe 21 iulie. Din județul Timiș s-au înscris la concurs peste 1.100 de dascăli, care vor trebui să obțină cel puțin nota șapte pentru a promova examenul. Rezultatele vor fi afișate pe 25 iulie.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*