Ultimele stiri

Este posibil ca românii să nu mai aibe nevoie de vize pentru călătoriile în SUA

Asistentul Secretarului de Stat american pentru Afaceri europene, Victoria Nuland, a discutat cu ministrul român de externe, Bogdan Aurescu despre eventualitatea înlăturării sistemului de vize pentru cetăţenii români, notează capital.ro

Victoria Nuland a discutat cu  Bogdan Aurescu despre  problematica Visa Waiver, despre înlăturarea regimului de vize pentru cetăţenii romani care vor să călătorească în SUA. Nuland a declarat că lucrurile nu depind doar de România, ci şi de Congresul SUA.

Procentul ratei de refuz a solicitărilor de viză din partea cetăţenilor români în anul fiscal 2013–2014, a fost de 9,8 %. Scăderea, în continuare, a ratei de refuz a solicitărilor de viză depuse de cetăţenii români, asociată eventualei modificări a criteriilor de acces în Programul Visa Waiver, în principal prin posibilitatea creşterii pragului ratei de refuz de la 3%, în prezent, la 10%, este de natură să contribuie semnificativ la materializarea, într-un timp cât mai scurt, a dezideratului de eliminare a regimului de vize pe relaţia cu SUA.

Cele 17 mari companii americane membre ale Consiliului de Afaceri Româno-American (AMRO) vor să convingă Congresul SUA că România trebuie introdusă în programul Visa-Waiver, a declarat Eric Stewart, directorul AMRO. Din Consiliul de Afaceri Româno-American fac parte mari companii ca Chevron, ExxonMobil sau Cargill, care sunt implicate în dezvoltarea laturii economice a Parteneriatului Strategic dintre SUA şi România.

 

Sursa: Libertatea. ro

1 Commentariu pe Este posibil ca românii să nu mai aibe nevoie de vize pentru călătoriile în SUA

  1. Americanii fac ca englezii, cred ca o sa i invadeze romanii daca primesc vaza. O sa aiba surpriza sa ca la ridicarea vizei sa `invadeze` America 1 (unu) roman asa cum s a intamplat in Anglia!

Dă-i un răspuns lui widoqq Anulează răspunsul

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*