Ultimele stiri

Patru descărcări de pe autostradă se vor realiza anul viitor în județul Timiș

Există șanse mari ca anul viitor să înceapă lucrările pentru realizarea a patru descărcări de pe autostradă, în județul Timiș, cu bani de la Guvern, cel puțin așa susține Titu Bojin, președintele Consiliului Județean Timiș.

„Descărcările vor fi simple, fără sensuri giratorii. Excepție face descărcarea de pe Calea Aradului unde va fi doar cu sens giratoriu. Trei vor fi simple: Bethausen, Șanovița și Recaș, iar cea de-a patra ar trebui să fie tot cu sens giratoriu”, spune Titu Bojin.

În ceea ce privește fondurile necesare pentru demararea lucrărilor, Titu Bojin spune că va exista contribuție atât din partea Guvernului, cât și din partea primăriilor.

„Primarii, primăriile, inclusiv Primăria Timișoara vor sprijini pentru teren. Adică vom pune la dispoziție terenul gratis, să nu mai fie probleme cu cumpărarea. Primăria ar trebui să rezolve cu terenul, mai puțin Timișoara. Spun acest lucru pentru că la Timişoara sunt 8,5 km, iar în cazul celorlalte descărcări este vorba de câteva sute de metri”, a declarat pentru Timișoara Online Titu Bojin.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*