Ultimele stiri

Extinderea drumului către aeroport, posibilă de anul viitor

Șoferii care s-au înarmat cu răbdare și care au circulat duminică bară la bară pentru a ajunge la mitingul aviatic de pe Aeroportul Internațional „Traian Vuia” au ajuns la concluzia că este absolut necesară extinderea drumului până la Aeroport pe 4 benzi.

Se pare că extinderea drumului către aeroport va fi posibilă începând de anul viitor, deși promisiuni în acest sens există încă din 2013. Atunci, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Titu Bojin, spunea că se discută despre lărgirea pe două benzi a drumului de la centură la aeroport.

Deși se pregătește documentația pentru acest proiect, Titu Bojin afirmă că nu sunt șanse ca lucrările să înceapă anul acesta. „În momentul de față se lucrează la studiul de fezabilitate. Probabil că pentru anul viitor… Nu promit că va fi gata până în 20 iulie când ar trebui să fie, dar am promis și la mitingul aviatic, la microfon, că va fi cel puțin licitat și probabil că se vor începe lucrările. Trebuie să vedem și câte contestații o să avem. Mi-aș dori ca licitația să fie cel puțin la sfârșitul anului sau la începutul anului viitor. Problema este și la cumpărarea terenurilor de la fiecare proprietar. E de lucru pentru că este vorba și de terenuri de pe domeniul privat care trebuie să fie scoase din circuit”, a afirmat Titu Bojin.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*