Ultimele stiri

Festivalul Inimilor, sărbătoarea folclorului mondial, are loc şi în acest an la Timişoara. Iată programul evenimentului

festivalul inimilor

Festivalul Inimilor, sărbătoarea folclorului mondial, are loc şi în acest an la Timişoara, în Parcul Rozelor. Potrivit reprezentanţilor municipalităţii, organizatorii festivalului, acţiunea are loc în perioada 8 – 12 iulie, între orele 19.30 – 24.00.

În acest an, la eveniment participă formaţii din peste zece ţări, şi anume: Bulgaria, Columbia, Georgia, Macedonia, Mexic, Moldova, Rusia, Serbia, Spania, Slovacia, Statele Unite ale Americii, Turcia şi Ungaria.

De asemenea, vor urca pe scena Festivalului Inimilor şi ansambluri din ţară, inclusiv din Timişoara, şi anume: Banatul, Timişul şi Doina Timişului, dar şi formaţiile unor aşezăminte culturale sau ale naţionalităţilor conlocuitoare.

Iată programul Festivalului Inimilor din acest an:

MIERCURI, 8 iulie 2015, ora 19:30 – Parcul Rozelor
Spectacol susţinut de ansamblul folcloric „TIMIŞUL” cu participarea soliştilor vocali: Nicoleta Voica, Petrică Moise, Andreea Voica, Carmen Popovici-Dumbravă, Dumitru Stoicănescu, Stana Stepănescu, Doriana Talpeş, Maria Borţun Popescu, Ancuţa Fleşariu, Camelia Miuţescu, Ramona Roescu şi Cornel Brici.

JOI, 9 iulie 2015
ora 18,30 – Catedrala Ortodoxă Mitropolitană
Depunerea de coroane la Monumentul Crucificării din faţa Catedralei Mitropolitane
Parada portului popular pe traseul: Catedrală – Operă – Catedrală – Parcul Rozelor.
ora 19,30 – Parcul Rozelor
Deschiderea Festivalului, spectacol susţinut de ansamblurile: ”Ghiocelul” – Giroc, Formația de dansuri – Giarmata, “Boldureana”- Boldur,” “Ritmi Detstva” – Rusia, Armenișana”- Armeniș, “Zestrea Gugulanilor “- Caransebeș, „Lugojana” – Lugoj, “Mladost” – Timișoara, „Bârzava” – Reșița, „Bihorul” – Oradea, ”WICI” Song and Dancer Theater din Chicago – SUA, „Ceata Junilor” – Sibiu, ”Fundacio Columbia Folklore” – Columbia, „Porolissum” – Zalău, “Doina Gorjului” – Tg.Jiu

VINERI, 10 iulie 2015, ora 19,30 – Parcul Rozelor
Spectacol susţinut de ansamblurile: „Cununița”- Bănia, ”Vargovcan” – Slovacia, „Păstrătorii Tradiției”– Pecica, “Florile Mureșului”- Vladimirescu, „Zarandul”– Arad, „Timișul” – tineret, ”Ballet Folklorico del Norte ” – Mexic, „Doina Timișului” – Timișoara, ”Folklor Kurumu” – Turcia, „Banatul” – Timișoara, ”Esbart Marboleny” – Spania, ”ORO” al Centrului Cultural al Studenților din Niș- Serbia, „University 2” al Universității de Stat Ivane Javakhishvili din Tbilisi – Georgia, ”WICI – Song and Dancer Theater” din Chicago – SUA

SÂMBĂTĂ, 11 iulie 2015, ora 19,30 – Parcul Rozelor
Spectacol susţinut de ansamblurile: „Pusta Banatului” – Timișoara, Ansamblul de dansuri tradiționale din Pietroasa, ”Kud Majdanpek” – Serbia, “Szeged Tancegyuttes” – Ungaria, “Eszterlanc” – Timişoara, “Szederinda” – Tormac , “Pacsirta”- Tileagd, „Cununița”- Bănia, ”Mărgăritare Basarabene” – Republica Moldova, ”Kremikovche” – Bulgaria, ”Mirche Açev” – Macedonia, ”Vargovcan” – Slovacia, “Ritmi Detstva” – Rusia,” ORO” al Centrului Cultural al Studenților din Niș- Serbia, ”Esbart Marboleny” – Spania,”Folklor Kurumu” – Turcia, “University 2” al Universității de Stat Ivane Javakhishvili din Tbilisi – Georgia, ”WICI” Song and Dancer Theater din Chicago – SUA, ”Fundacio Columbia Folklore” – Columbia

DUMINICĂ, 12 iulie 2015
ora 11,00 – Muzeul Satului Bănăţean
Spectacol susţinut de formaţiile participante la festival
ora 19,30 – Parcul Rozelor
Spectacol susţinut de ansamblurile: „Timișul” – copii și tineret, ”Kremikovche” – Bulgaria,”Kud Majdanpek” – Serbia, “Cununița”- Bănia, “Ritmi Detstva” – Rusia, participanții la seminarul de folclor, ”Mărgăritare Basarabene” – Republica Moldova, ”Mirche Açev” – Macedonia, ”Vargovcan” – Slovacia, ”WICI – Song and Dancer Theater” – SUA, ”ORO” al Centrului Cultural al Studenților din Niș- Serbia, ”Esbart Marboleny” – Spania, ”Folklor Kurumu” – Turcia, ”Fundacio Columbia Folklore” – Columbia, „University 2” al Universității de Stat Ivane Javakhishvili din Tbilisi – Georgia.

 

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*