Ultimele stiri

Final de sezon la Epic Society

Cel de-al doilea sezon de petreceri, din Epic Society, e pe cale să se sfârșească. Timp de aproape un an întreg, acest club a fost căminul de weekend pentru sute de oameni pozitivi, iar acum, ei își arată aprecierea, la încă un party de suflet. Season Finale are loc în această vineri, de la ora 23, iar gazda de la pupitrul tehnic este nimeni altul decât prietenul bun al epicilor – Adrian Eftimie. Desigur, John Trend și Elless se află alături de el, în formula care a dat viață atâtor nopți de magie muzicală. Dar înainte să ne luăm rămas bun, până la toamnă, de la localul preferat de timișoreni, să ne amintim de ocaziile inedite care i-au adus împreună.

Epic Fridays au arătat că Timișoara prinde viață pe deep house. Evenimentele alături de rezidenții de la Maestros del Ritmo sunt de neuitat pentru publicul care colecționează celebrele mix-uri ale băieților. John Trend și Elless au fost mereu prezenți pentru a pune zâmbetul pe buze și tenișii sau tocurile la dans. Epic a avut și o serie de DJ-i invitați care au făcut lumea să se miște până în zori. Rând pe rând, în sezonul 2014-2015, i-am cunoscut pe In.Deed, Compact Grey, Haze-M, Addal, Watermät, Mickey, Marcapasos, Sllash, Feder, Sebastien, Sam Feldt sau Livia Andrei, dar i-am reîntâlnit și pe vechi prieteni precum Adrian Eftimie, Dj Optick, Robosonic, Stefan Biniak, Pascal Junior, Nhan Solo sau Nora en Pure. Am avut parte de muzică house la superlativ.

Sâmbetele s-au aflat sub eticheta Saturday Society și au strâns laolaltă cel mai cool public de party. Epicii au fost provocați cu 50 Shades of Epic, s-au distrat cu Finlandia la #lessordinaryhouse și cu Jägermeister la Saturday of Epicmeister. Au petrecut un Halloween „Marvellous”, au cântat cu Delia pe „aripi de vânt”, au fost martori la The End of Prohibition și au fost uimiți de Wish Studio la Zodiac sau Tribal. Să nu uităm nici de marea lansare, din acest an, al Epic Magazine, de fabulosul Cirque de l’Epic și de clasicele Fabulously Social Saturdays.

Un nou sezon Epic Society se va deschide la toamnă.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*