Ultimele stiri

Flori pentru timișorence, în luna iubirii, din partea voluntarilor Campaniei Help25

Pentru că luna februarie este percepută ca fiind luna iubirii, echipa de voluntari care a inițiat Campania Help25 inițiază o nouă acțiune în speranța că va strânge cei peste 200.000 de euro necesari achiziționării unui mamograf de ultimă generație.

În parteneriat cu Iulius Mall Timișoara, voluntarii implicați în campanie demarează un nou eveniment inedit prin care doresc să atragă atenția asupra tuturor femeilor dragi din viața noastră și a sănătății lor. Astfel, în zilele de 12 – 14 februarie 2014, în intervalul orar 16.00 – 20.00, voluntarii campaniei vor sta în Zona Intersport, la Etaj, și vor oferi câte o floare tuturor persoanelor care vor transmite câte un sms de susținere a Campaniei Help25, la numărul 8862.

Vă reamintim că Help25 este o campanie destinată conştientizării şi informării cu privire la cancerul la sân, care are ca principale obiective implementarea unui Program de screening cu privire la această boală, precum şi strângerea de fonduri necesare achiziţionării unui mamograf. În cadrul programului, 5.000 de femei sărace din vestul țării vor beneficia de mamografii gratuite.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*