Ultimele stiri

Deşi înainte de Paşti PSD-istul nu era convins că îşi doreşte să candideze, Florin Bârsăşteanu ca orice politician, a trecut în extrema cealaltă

PSD

Florin Bârsăşteanu a vorbit, săptămâna aceasta, despre motivul pentru care a ales să candideze la funcţia de deputat al Colegiului 3, dar şi despre modul în care a ajuns să accepte funcţia de director al Spitalului Judeţean.

Deşi înainte de Paşti PSD-istul nu era convins că îşi doreşte să candideze, având în vedere că vrea să se concentreze şi asupra carierei medicale, acum, Florin Bârsăşteanu e pregătit să îşi înceapă campania electorală.

„Mă bucur că mă aflu în faţa dumneavoastră în postura de candidat cu acte în regulă. După nominalizarea mea de către birou, sigur, hotărârea mea a venit puţin mai greu. A venit mai greu pentru că am vrut să cântăresc foarte bine toate aspectele pe care le implică viaţa de parlamentar, pentru că, dacă am acceptat, am intrat ca să câştig, nu ca să mai fac un exerciţiu electoral. (…) Sunt convins că bazându-mă pe o echipă atât de numeroasă, de organizată şi de oameni foarte buni, sunt convins că vom reuşi să convingem electoratul că sunt soluţia cea mai bună dintre candidaţii pe care văd că i-au pregătit fiecare partid în parte”, a afirmat Florin Bârsăşteanu.

1 Commentariu pe Deşi înainte de Paşti PSD-istul nu era convins că îşi doreşte să candideze, Florin Bârsăşteanu ca orice politician, a trecut în extrema cealaltă

  1. alex jipa // 2 mai 2014 a 15:24 // Răspunde

    Timisoara e fief-ul PNL…are vise frumoase!!!

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*