Ultimele stiri

Florin Bârsăşteanu nu este sigur dacă vrea să candideze la Colegiul 3. Ce spune Titu Bojin

PSD

Florin Bârsăşteanu nu este, încă, sigur dacă vrea să fie candidatul PSD pentru alegerile pe Colegiul 3, însă preşedintele PSD Timiş, Titu Bojin, este convins că acesta va fi nu numai candidatul, ci şi câştigătorul alegerilor.

„Domnul preşedinte este un încrezător şi un optimist, nici eu nu sunt altfel. Acum sunt în pragul unei decizii foarte importante.  Am fost propus şi mă simt onorat că, în cadrul biroului municipal şi judeţean, colegii mei au încredere în capacitatea mea de a candida şi câştiga. A fost o propunere şi am luat-o ca atare, pentru că vreau să cred că sunt un om responsabil şi am cerut un răgaz ca să analizez şi şansele mele şi să îmi evaluez punctele tari şi cele slabe din această competiţie. Una din situaţiile care mă face să fiu încă circumspect este faptul că, după cum ştiţi, eu am activitate şi în privat, administrez cabinetul meu. Am făcut cabinetul în sistem privat pentru că profesia mea este tributară unor instalaţii performante, pe care statul le-a cumpărat tot mai rar în ultimii ani. Era o provocare din partea mediului de afaceri, care investea în zona mea profesională. Repet, este pe domeniul meu de activitate şi cu colegii mei am vurt să facem mai bine decât în domeniul public. Nu m-am ferit să îi spun Cabinet Doctor Bârşăşteanu. Dacă o să fiu deputat, va trebui să deleg, dar nu mi-am dorit niciodată să stau în spatele unei îndeletniciri, chiar în zona mea de activitate. Nu mi-e frică de niciun contracandidat. Sunt în mediul politic de peste 12 ani şi nu fac politică pentru mine. Eu mi-am rezolvat problemele şi din mediul social, şi cel financiar, din profesia mea. Fac politică pentru a putea să aduc un plus de bine în zona în care îmi desfăşor activitatea. I-am rugat pe colegii mei de partid, dacă vor să îmi facă un bine, să mă sprijine, să putem să aducem ordinea şi liniştea în Spitalul Judeţean, în care lucrurile nu sunt aşa de rele cum spune presa. Noi facem parte dintr-un sistem prost”, a afirmat acesta.

Florin Bârsăşteanu a mai spus că va discuta problema cu familia şi că va anunţa, dacă va fi candidatul PSD, după sărbători. Cu toate acestea, Titu Bojin, a afirmat că este sigur că familia îl va sprijini şi în funcţia de deputat.

1 Commentariu pe Florin Bârsăşteanu nu este sigur dacă vrea să candideze la Colegiul 3. Ce spune Titu Bojin

  1. cum naiba sa vrea Barsasteanu sa cheltuie 50000 euro pt 2 ani de mandat ca deputat, cand e aproape sa primeasca pe gratis director la Spitalul Judetean?

Dă-i un răspuns lui lili Anulează răspunsul

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*