Ultimele stiri

Georgică Cornu, „regele asfaltului din Banat”, REŢINUT într-un dosar de evaziune fiscală de 10 milioane de euro

Georgică Cornu

Omul de afaceri Georgică Cornu, supranumit şi „regele asfaltului din Banat”, dar şi fostul şef al PSD Orşova, Constantin Popescu, au fost reţinuţi, astăzi, într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare de bani cu un prejudiciu de zece milioane de euro.

Cei doi au fost reţinuţi după ce au fost audiaţi la sediul Poliţiei Judeţene Mehedinţi. Asta după ce au avut loc 25 de percheziţii în judeţele Mehedinţi, Caraş-Severin şi Arad, la finalul cărora au fost reţinute pe bază de ordonanţă, pentru 24 de ore, cinci persoane. Printre acestea se numără şi Georgică Cornu, care este suspectat de evaziune fiscală şi spălare de bani. 15 persoane au fost audiate, în total, la finalul percheziţiilor de astăzi.

„În fapt, în perioada 2008-2014, 32 de persoane, având calitate de reprezentanţi legali (asociaţi, administrator, împuterniciţi) ai 35 de societăţi comerciale, ar fi pus la punct un circuit infracţional evazionist, bazat pe un sistem financiar – bancar fraudulos, în care ar fi fost implicate firmele controlate de ei în mod direct sau prin persoane interpuse. Aceştia ar fi înregistrat, în contabilitatea firmelor, mai multe facturi fiscale emise în baza unor operaţiuni comerciale fictive (reprezentând cheltuieli cu achiziţia de materiale de construcţii, piese şi componente auto etc.) în valoare de peste 45.000.000 de euro, pentru care ar fi dedus ilegal taxa pe valoare adăugată şi ar fi diminuat artificial impozitul pe profit. Prejudiciul cauzat bugetului de stat este de peste 10.000.000 de euro”, scrie într-un comunicat transmis de Poliţia Română.

 

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*