Ultimele stiri

Greșeala l-a scos țap ispășitor! Ștefan Sandu nu este singurul liberal ce a votat pentru amendamentul lui Bogdan Herzog

Hotărârea de Consiliu Local ce vizează ca o mai mare parte din suma alocată ACS Poli să fie redirecţionată către Centrul de Copii şi Juniori al echipei, ține încă spiritele încinse. Se pare că liberalul Ștefan Sandu a fost scos țap ispășitor de către primarul Nicolae Robu, după ce acesta a votat, din greșală, pentru amendamentul propus de independentul Bogdan Herzog. Situația este problematică, însă. Sandu nu este singurul din partidul primarului ce s-a opus proiectului. Radu Dimeca și Maria Saracan, deși prezenți în sală, nu au votat.

În primă fază, echipei ACS Poli îi reveneau 7 milioane de lei. Din aceşti bani, 350.000 erau destinaţi juniorilor, iar consilierii locali, la propunerea independentului Bogdan Herzog, au decis ca suma să crească până la 1.050.000 lei. Modificarea l-a înfuriat atât de tare pe primarul Nicolae Robu încât acesta și-a vărsat nervii atât pe Herzog, cât și pe grupul de consilieri PSD chiar în ședința de plen. Ulterior, conform celor spuse de Herzog, Robu a aruncat cu cuvinte grele și în colegii de partid, care au susținut modificarea destinației banilor oferiți de municipalitate pentru ACS Poli Timișoara.

“Sunteți un cadavru politic, nu mai aveti ce căuta pe aceeași listă cu mine, să vă căutați partid, să-i transmiteți la gunoiul de X că…”, susține Herzog că i-ar fi spus Robu lui Titi Sandu, cel ce a votat pentru mărirea contribuției la echipele de juniori.

Votul pozitiv pentru amendament a fost o eroare de sistem sau de neatenție, atrage atenția Sandu care spune că nu și-a dat seama ce a votat. Acesta susține că a fost vorba fie de o eroare de sistem, fie de o eroare a sa, având în vedere că președintele de ședință ( Adrian Orza) nu a citit proiectul ce se votează, ci doar numărul acestuia pe ordinea de zi, acest lucru ducând la o eroare de interpretare.

„Votul meu a fost înregistrat așa dintr-o eroare, o confuzie între votarea proiectului și votul pentru amendamentul respectiv. Dincolo de acestea, cred că este total nepotrivit că Hotărâri ale Consiliului Local să fie votate fără a se citi titlul proiectului, ci doar prin enunțarea unui număr de pe ordinea de zi. Este dreptul tuturor celor ce asistă și nu au la dispoziție o copie a ordinii de zi, să știe subiectul în discuție”, a explicat Ștefan Sandu.

Oricum, cele mai multe voci spun că primarul Robu nu i-a adresat cuvintele spuse de Bogdan Herzog lui Ștefan Sandu, chiar dacă a fost evident foarte supărat. Și chiar și așa, scos țap ispășitor, pentru că a greșit în momentul în care a votat, Sandu nu pare a fi singurul vinovat de modificarea adusă finanțării ACS Poli Timișoara. Radu Dimeca și Maria Saracan, ambii membrii ai partidului primarului, deși prezenți în sală în momentul votrii amendamentului, nu au apăsat butonul de voatare, ceea ce a contribuit într-o mai mare măsură la trecerea amendamentului propus de Herzog.

Au votat pentru amendament: Alfred Simonis, Andrei Petrișor, Dan Idolu, Ramona Olteanu, Romanția Jumanca, Lucian Taropa, Radu Țoancă, Bogdan Herzog, Flavius Boncea și Ștefan Sandu.

S-au opus amendamentului: Dan Diaconu, Petrică Folică, Grigore Grigoroiu, Ovidiu Ciuhandu, Simion Moșiu, Vasile Rușeț, Florian Stoian, Adelina Tîrziu și Vasile Vesa.

S-a abținut Elena Wolf, iar Adrian Orza, Radu Dimeca și Maria Saracan n-au votat deloc.

1 Commentariu pe Greșeala l-a scos țap ispășitor! Ștefan Sandu nu este singurul liberal ce a votat pentru amendamentul lui Bogdan Herzog

  1. unde este Ovidiu Ciuhandu in ecuatia asta? el mai este consilier local…ca nu il vad printre cei prezenti la sedinta?

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*