Ultimele stiri

Guvernul mai face un cadou Bisericii. Episcopia Maramureş-Sătmar, Mănăstirea Polovragi din Gorj şi o parohie din Prahova au primit imobile, dar şi terenuri

Luna trecută, în timpul scrutinului electoral pentru alegerea preşedintelui României, Preasfinţitul Justin Sigheteanul, episcop vicar al Maramureşului şi Sătmarului, le-a sugerat enoriaşilor cum să voteze.

Episcopia Maramureşului şi Sătmarului a primit o construcţie de aproape 1.500 de metri pătraţi şi un teren de peste trei mii de metri pătraţi. Totul s-a întâmplat în ultima şedinţă de guvern, fără însă ca decizia să fie comunicată public. Tot cu această ocazie au mai fost împroprietărite o parohie din Câmpina şi o mănăstire din Gorj, însă construcţiile nu se compară cu cea primită de episcopia din nordul ţării.

Proiectul normativ a fost înregistrat la Guvern la doar două zile după slujba în care Preasfinţitul Justin Sigheteanul, conform unor imagini difuzate de presa locală, le-a cerut credincioşilor să se prezinte la vot şi să-l voteze pe candidatul creştin ortodox. În 2008, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a reînnoit solicitarea către membrii bisericii de a nu se implica în politică, informează Digi24.ro.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*