Ultimele stiri

Hoți de mașini prinși de polițiștii timișeni în urma unor percheziții la Strehaia

hot

Doi bărbați din Strehaia au fost reținuți la mai mult de o lună după ce au furat din Timișoara un autoturism în valoare de peste 35.000 de lei. După mai multe investigații, polițiștii timișeni le-au dat de urmă celor doi hoți și au descins la casele acestora din Mehedinți.

În fapt, la data 10 aprilie, oamenii legii au fost sesizaţi de către un bărbat de 37 de ani, din Timişoara, despre faptul că, în cursul nopţii de 09 spre 10 aprilie, i-a fost sustras autoturismul care se afla parcat pe strada Demetriade.

În urma investigaţiilor efectuate de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale, s-a stabilit că bănuiţi de comiterea faptei ar fi doi bărbaţi de 57, respectiv 37 de ani, din localitatea Strehaia, judeţul Mehedinţi. În vederea probării activităţii infracţionale, ieri, poliţiştii au efectuat două percheziţii pe raza localităţii Strehaia, la domiciliile celor doi bărbaţi.

În garajul deţinut de bărbatul de 37 de ani, poliţiştii au depistat autovehiculul reclamat sustras, acesta fiind indisponibilizat. Prejudiciul în valoare de 36000 de lei a fost în totalitate recuperat de poliţişti.

Pe numele celor doi bărbaţi, s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat,

 

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*