Ultimele stiri

ICIM Arad se impune în fața favoritelor noastre

Sursa: bzt.ro

S-a dat startul play-off-ului Ligii Naționale la Baschet feminin, iar în prima partidă din faza inaugurală dintre Universitatea Goldiș ICIM Arad și BCM Danzio Timișoara, învingătoare, din nefericire, a fost echipa arădeană de la ICIM, ce porneau ca mari favorite înaintea fluierului de start.

Scorul final a fost de 72-59, însă diferența de 13 puncte de pe tabela de scor nu reflectă intocmai modul în care s-a desfășurat această partidă, dezechilibrul dintre cele două tabere fiind facut de lotul mai experimentat și mai complet al gazdelor. Ardelencele lui Jose Araujo au reușit să se distanțeze treptat pe tabela de scor, dacă după primul sfert scorul era de 13-11, la pauză arădencele iși triplaseră avantajul, 36-29, iar la final, așa cum punctasem mai devreme, diferența de scor a fost una și mai considerabilă, însă nu una neremontabilă.

Cel de al doilea meci va avea loc sâmbătă, de la ora 15, în Timișoară, în sala Constantin Jude, unde vă așteptăm în număr cât mai mare pentru a vă susține favoritele de la BCM Danzio!

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*


DespreAlexandru Boldea (35 Articole)
adfasdf444sdf