Ultimele stiri

În luna mai ar putea începe valorificarea vestigiilor din Piața Sfântul Gheorghe. Ce spune primarul Nicolae Robu

santier piata libertatii

Vestigiile istorice din Piața Sfântul Gheorghe rămân, încă, nevalorificate. La începutul lunii martie, s-au deschis ofertele pentru punerea în valoare a vestigiilor arheologice descoperite în centrul istoric. Totuși, momentan, licitația nu a fost finalizată, dar aceasta se apropie de final.

Patru firme s-au înscris la licitație, printre care și Romprest, firma ce se ocupă de lucrările din zonă. Acestea propun variante de punere în valoare a vestigiilor din centrul istoric, iar ulterior, proiectul câștigător în urma licitației, va fi transmis la Ministerul Culturii pentru aprobare.

„Licitaţia pe care am organizat-o pentru a se contracta firma care printre altele va şi propune soluţiile care vor fi aprobate de Ministerul Culturii e spre final. Aşteptăm un aviz de la Ministerul Culturii. Dacă asta se întâmplă, în prima săptămâna din luna mai vor veni noi forţe”, a spus Robu.

Astfel, la sfârșitul licitației una dintre firmele aflate în competiție va fi cea care se va ocupa de punerea în valoare a vestigiilor istorice. Vă reamintim că primarul Nicolae Robu nu agreează varianta în care acestea sunt lăsate la suprafață.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*