Ultimele stiri

Incompetență la Poliția Locală! Le-a luat 2 ore să ajungă la o adresă

Situație de râsu’-plânsu’ petrecută zilele trecute în Timișoara. Un echipaj al Poliției Locale a fost chemat să intervină pentru o mașină parcată neregulamentar, iar polițiștilor le-a luat aproximativ două ore să ajungă la locul indicat din cauză că…n-au găsit adresa. Între timp nu l-am mai găsit nici pe șoferul nesimțit ce blocase un alt autoturism.

Problema a fost pusă în ședința de Consiliu Local chiar de un ales, care i-a cerut șefului Poliției Locale să ia măsuri.

„Au fost chemați într-o zonă pentru că mai multe mașini erau parcate neregulamentar și au ajuns în două ore că n-au știut să ajungă la adresă. Nu știu ce să faceți, dar rezolvați cumva, le dați GPS”, a spus consilierul.

În fapt, o doamnă fusese blocată în parcare de un șofer nesimțit. După ce a așteptat ca acesta să se întoarcă fără rezultat, a pus mâna pe telefon și a sunat la Poliția Locală. De acolo i s-a transmis că un echipaj va veni la fața locului. Surpriză, însă! Echipajul a ajuns după aproximativ două ore, timp în care șoferul venise și mutase mașina alături, scăpând astfel și de amendă.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*