Ultimele stiri

Incursiune “la țară”, chiar în propriul oraș! În 2016, Timișoara ar putea avea grădini urbane

gradini urbane

Pe viitor, nebunia și aglomerația orașului ar putea fi uitată pentru câteva momente de timișoreni, chiar în oaze create în propriul oraș. La fel ca cele mai mari orașe din Europa de Vest, Timișoara ar putea avea grădini urbane. Vorbim de locații la marginea orașului, unde cetățenii să se poată refugia, să planteze flori sau legume și să se relaxeze.

Ideea aparține consilierului local Ștefan Sandu, care vrea să aducă modelul din Vest și în orașul de pe Bega.  Primii pași au fost deja făcuți, iar în primăvara anului viitor este posibil ca sute de persoane să se poată bucura de avantajele oferite de un asemenea proiect. Mai exact, proiectul se află, momentan, în faza în care urbaniștii încearcă să prevadă o formă a acestor grădini urbane, luând în vizor în primă fază chiar grădinile din fața blocurilor pe care mulți dintre timișoreni le folosesc după bunul plac.

“Suntem în faza în care am demarat niște discuții cu echipa care concepe planul urbanistic al orașului, care au prevăzut o formă a acestui concept a grădinilor care există în mai multe zone din oraș, grădini care nu au nicio reglementare, dar pe care oamenii le utilizează de o bună bucată de vreme. Pentru a include cel mai bine acest concept în viitoarea stare de fapt din Timișoara am considerat că în primă fază este important să demarez niște discuții și cu dânșii pentru a găsi cele mai bune căi și metode pentru punerea în aplicare”, a declarat pentru TimișoaraOnline Ștefan Sandu, inițiatorul ideii .

Ce ar urma? Ei bine, contactarea Direcției de Mediu din cadrul Primăriei pentru a identifica unele suprafețe de teren care s-ar preta acestei utilizări. Ar trebui să găsite locații în toate zonele, astfel încât, aceste grădini să poată să fi relativ aproape de toți locuitorii Timișoarei. “De exemplu locuitorii de pe Calea Șagului și din zona Dâmbovița ar putea să beneficieze de o astfel de locație în zona Freidorf. Cei din zona Soarelui, Girocului, undeva spre zona Moșnița”, exemplifică Ștefan Sandu.

Grădinile se vor adresa în primul rând cetățenilor ce locuiesc la bloc și nu au în proprietate terenuri ce le-ar putea folosi în acest sens. Chiar dacă momentan nu sunt toate lucrurile puse la punct, există toate șansele ca în primăvara anului viitor timișorenii să poată face o incursiune “la țară”, chiar în propriul oraș.

„Sperăm că dacă anul acesta lucrurile se mișcă cum dorim noi, din primăvara anului viitor să le și putem da în folosință. Mai sunt multe aspecte de pus în practică, căci acum nu ne-am  gândit la modalitatea în care vom face o selecție sau o prioritizare a cetățenilor care își vor exprima dorința de a cultiva, pentru că noi nu am dori să fie licitație și numai ce au venituri mai mari să-și permită și atunci trebuie să găsi criterii obiective”, mai spune Ștefan Sandu.

În principiu, consilierul local ar dori asociații, așa cum există în Europa de Vest. Mai exact, municipalitatea ar pune la dispoziție terenurile dedicate grădinilor urbane, iar asociațiile formate din cetățeni ai orașului se vor ocupa de tot ceea ce ține de întreținerea acestora și atribuirea lor către timișoreni.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*