Ultimele stiri

Îndrăgitul cântăreț de muzică populară Tiberiu Ceia va deveni cetățean de onoare al Timișoarei

tiberiu ceia

Timișoara va avea un nou cetățean de onoare. Reprezentanții municipalității se gândesc să-i acorde acest titlu îndrăgitului cântăreț de muzică populară Tiberiu Ceia „pentru vasta sa activitate ce a condus la promovarea municipiului Timișoara”. Un proiect de hotărâre în acest sens va sta pe masa consilierilor locali în următoarea ședință de plen, care va avea loc marți.

Tiberiu Ceia s-a născut la Timișoara în 16 iulie 1940 și provine dintr-o familie de bănățeni. Cariera de solist vocal a început-o în anul 1978, urmând ca până în anul 1991 să profeseze la Doina Oltului din Slatina, Rapsodia Română din Bucureşti, Haţegana din Hunedoara şi Filarmonica Gheorghe Dima din Braşov.

În anul 1991 s-a întors în Timişoara unde a fost Directorul Ansamblului Banatul Timişoara pâna în anul 1994. Între anii 1995 – 1997 domul Ceia Tiberiu Aurel a fost redactor şef la TVR Timişoara, iar în anul 1997 a devenit Directorul TVR Timişoara. Din 1998 pâna în 2012 a fost realizator de emisiuni la TVR Timişoara.

Pe parcursul carierei sale a primit mai multe distincţii. Astfel, în anul 1968 a primit Medalia Meritul Cultural cls -I, în anul 2000 a primit o Diplomă de Excelenţă de la Ministerul Culturii şi în anul 2006 a primit Diploma de Excelenţă TVR 50.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*