Ultimele stiri

INEDIT Tinerii se pot relaxa în HAMACE, la Casa Tineretului din Timișoara

hamace casa tineretului

Tinerii din Timişoara se pot relaxa, în această vară, în hamace. Acestea au fost montate în parcul din faţa Casei Tineretului pentru ca tinerii prezenţi la activităţile din clădire să se poată relaxa.

În Casa Tineretului din Timișoara activează peste 30 de organizații pentru tineri cu sute de proiecte de-a lungul anului. Având în vedere prezența tinerilor la proiecte, dar și temperaturile ridicate de afară, a apărut nevoia existenței unei zone de relaxare în aer liber. Astfel, în parcul din fața Casei Tineretului s-au montat patru hamace.

”Având în vedere numărul tot mai mare de tineri care vin la proiecte în Casa Tineretului ne-a venit ideea de a amenaja pentru aceștia spațiul de relaxare cu hamace. Primul hamac a fost primit cadou din partea colegilor de la LSFMT – Liga Studenților din Facultatea de Mecanică din Timișoara, organizație care activează în cadrul FITT. Noi am mai cumparat 3 hamace și am amenajat spațiul dintre copacii din fața Casei Tineretului. Sperăm să profite cat mai mulți tineri de facilitățile pe care le punem la dispoziție la Casa Tineretului prin intermediul Fundației Județene pentru Tineret Timiș.”, a declarat Cătălin Iapă, Președintele FITT.

Zona de relaxare va rămâne amenajată pe tot parcursul verii.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*