Ultimele stiri

Invazie de ŞERPI în Timiş! Într-o localitate de lângă Lugoj, sătenii au văzut o târâtoare de 4 metri

serpi

Înfricoşător! Într-un sat din judeţul Timiş, din apropiere de Lugoj, localnicii se plâng că din cauza temperaturilor caniculare din ultima perioadă, numărul şerpilor de casă s-a înmulţit. Ba mai mult, unii localnici spun că târâtoarele le-au intrat chiar şi în case.

„Veneam cu tractorul de la ţarină, cum fac tot timpul, printre uliţi. L-am văzut şi m-am dat jos, dar avea cel puţin 3 metri, poate chiar 4. Până am strigat la vecinul meu la poartă să aducă o furcă, nu l-am mai găsit. Nu am văzut aşa ceva la Coşteiu de când stau aici”, a declarat Cornel, un localnic, pentru Cetăţeanul.

„L-am văzut în tufişuri pe uliţă, lângă gard. Era mare de tot, nu ştiu cât de mare că era încolăcit jumătate. M-a văzut şi o început să se agite, dar până am adus sapa din grădină, nu l-am mai prins. Îi ciudat că uliţa noastră îi departe de apă, acolo da, îs mulţi la apă, dar aşa pe uliţă un şarpe aşa mare nu am mai văzut”, a spus şi Petru, un alt locuitor al satului.

Localnicii nu trebuie să se sperie dacă văd şerpi. Specialiştii spun că în estul judeţului Timiş nu există şerpi veninoşi.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*