Ultimele stiri

Iohannis: Solicit DEMISIA premierului. REACŢIA lui Ponta: NU DEMISIONEZ. Doar Parlamentul poate să mă demită!

Preşedintele Klaus Iohannis i-a cerut oficial demisia lui Victor Ponta. „Este o situaţie imposibilă pentru România ca premierul este învinuit de fapte penale. Îi solicit demisia premierului Victor Ponta”, a spus preşedintele la finalul unei întrevederi la Cotroceni cu premierul Victor Ponta.
După o întâlnire de urgenţă la Cotroceni cu premierul, preşedintele Klaus Iohannis i-a cerut demisia lui Victor Ponta, după ce DNA a anunţat că acesta este urmărit penal în dosarul lui Dan Şova.

„Primul ministru este învinuit de fapte penale. După părerea mea este o situaţie imposibilă pentru România. Pe de altă parte, pentru România cel mai rău lucru este o criză politică. Având în vedere toate acestea, solicit demisia primului ministru Victor Ponta”, a spus Iohannis.
La scurt timp după cererea lui Iohannis, premierul Victor Ponta a anunţat pe Facebook că nu demisionează, susţinând că mandatul său de premier depinde de Parlament.
„Am avut cu Preşedintele Iohannis o discuţie institutională extrem de corectă şi civilizată! Respect poziţia sa publică, dar am fost numit în funcţie de Parlamentul României şi doar Parlamentul poate sa mă demită! Cred că respectarea principiilor constituţionale este esenţială pentru societatea noastră şi în niciun caz nu pot accepta că un procuror DNA este deasupra Parlamentului, Guvernului şi a cetăţenilor acestei ţări! Asta ar însemna dictatura şi cred că la peste 25 ani dupa 1989 ar fi o mare eroare pentru noi toţi!”, a scris Ponta pe Facebook.
Premierul Victor Ponta este urmărit penal în dosarul lui Dan Şova, având calitatea de suspect. Potrivit unui comunicat al DNA, şeful Guvernului este acuzat de fals în înscrisuri sub semnătură privată (17 infracţiuni), complicitate la evaziune fiscală în formă continuată şi spălarea banilor. De asemenea, DNA a cerut aviz pentru începerea urmăririi penale al premierului pentru conflict de interese, în cazul promovării lui Şova în Guvern.
DNA îl acuză pe Victor Ponta că în perioada octombrie 2007-decembrie 2008 a primit 181.439 lei de la casa de avocatură a lui Dan Şova, în baza unei convenţii de colaborare. Pentru a justifica aceşti bani, Victor Ponta ar fi întocmit 17 facturi fictive, pentru că în realitate Ponta nu ar fi prestat niciun fel de activitate pentru casa de avocatură a lui Dan Şova, conform DNA.
Ulterior, în urma unor controale fiscale, Ponta ar fi realizat 16 înscrisuri false, care să justifice activitatea sa juridică la casa de avocatură. Înscrisurile ar fi fost realizate prin metoda „copy-paste”, conform procurorilor DNA.
Din aceşti bani, Ponta şi-a cumpărat două apartamente de lux într-un complex rezidenţial.
În afară de banii primiţi de la casa de avocatură, Ponta a beneficiat şi de un autoturism Mitsubishi Evo Lancer X, în mod gratuit, de la casa de avocatură a lui Şova. Firma respectivă a plătit avansul şi ratele de 6.000 de lei pe lună pentru acest autoturism folosit de Ponta, în total aproape 80.000 de lei, conform DNA.
Ulterior, Ponta l-a promovat în Guvern pe Dan Şova, lucru pentru care DNA îl acuză pe primul ministru de conflict de interese, dat fiind faptul că anterior el a primit bani şi o maşină de la Şova.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*