Ultimele stiri

Klaus Iohannis, la Timișoara: „Nu facem unificarea dreptei împotriva lui Băsescu, o facem fără Băsescu”

Klaus Iohannis, Nicolae Robu

Klaus Iohannis s-a întâlnit, vineri, la Timișoara cu membri din PNL Timiș și cu delegați ce vor participa la congresul extraordinar al partidului, ce se va desfășura în 28 și 29 iunie, la București. În cadrul acestei întâlniri s-a discutat despre unificarea dreptei și despre opțiunile candidaților la președinția partidului.

Liderul PNL a afirmat că unificarea dreptei nu include și Partidul Mișcarea Populară: „nu facem unificarea dreptei împotriva lui Băsescu, o facem fără Băsescu”, a declarat Iohannis în acest context. Totuși, Forța Civică ar avea o șansă în această ecuație.

Acesta a ținut să precizeze că în cazul în care el va ajunge președintele României, nu există șanse ca Traian Băsescu să fie premier.

Întrebat despre viziunea lui de dezvoltare a României pe următorii 10 ani, Iohannis a declarat:”Imi doresc un președinte al României propus de PNL și acest președinte să câștige și un al doilea mandat în 2019. Așa avem cei 10 ani. Îm doresc ca în 2016 dreapta unită să fie atât de puternică încât să căștige alegerile parlamentare și să guverneze România până în 2024, timp de două mandate. Este nevoie de două mandate pentru a schimba profund Romănia, pentru a aplica politici liberale care permit creșterea performanței econo,ice, care permit acele multe reforme ca în final să putem spune în 2024, acum România este prosperă și puternică”

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*