Ultimele stiri

Klaus Iohannis: „Unii politicieni nu s-au ferit să atace independența justiției”

Klaus Iohannis

Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a condus marţi, 6 ianuarie a.c., prima şedinţă din acest an a Consiliului Superior al Magistraturii. Pentru început, preşedintele le-a urat magistraţilor un an plin de realizări profesionale, dar, totodată a afirmat că „Este un moment special pentru mine, fiind prima ședință a Consiliului Superior al Magistraturii la care particip și pe care am onoarea să o prezidez.”

Klaus Iohannis, susţine că obligaţia sa constituţională este de a asigura ustiției cadrul normativ de funcționare,de a apăra independența sistemului judiciar, de a-şi exprim așteptările, dar și de a atrage atenția asupra unor probleme restante ori nerezolvate. ”  trebuie să știm că niciun cadru normativ și nicio garanție încredințată de o altă putere a statului nu pot asigura independența personală a unui magistrat, dacă acesta nu își însușește și nu aplică ideea de independență. Cu alte cuvinte, un magistrat este atât de independent cât alege el să fie. Este, însă, rolul și responsabilitatea mea să mă asigur că Justiția va beneficia de liderii potriviți, acolo unde numirile imi revin în competență.”

Unul dintre obiectivele preşedintelui în cadrul acestui mandat este garantarea integrităţii instituționale și funcționale a instituțiilor din sistemul judiciar. „Aceasta este o chestiune ce ține de președinte întrucât orice tentativă de modificare a legislației în domeniul justiției trebuie sa treacă de promulgare.” afirmă preşedintele.

Totodată, Klaus Iohannis nu este de acord cu atitudinea unor politicieni cu privire la atacarea intependenţei justiţiei „Așa cum am văzut cu toții, unii politicieni nu s-au ferit să atace independența justiției. Luând în considerare aceste antecedente, ca și misiunea dumneavoastră conferită de lege, de garant al independenței justiției, trebuie să dovediți în continuare că știți să apărați reputația, onoarea și independența colegilor și a sistemului în ansamblul său. Așadar, CSM trebuie să aibă reacții rapide și să sancționeze imediat orice atacuri, ingerințe, derapaje și imixtiuni în justiție, indiferent dacă este vorba despre demnitari de cel mai înalt rang sau despre, de exemplu, un consilier comunal.”

În finalul discursului susţinut în cadrul şedinţei plenului Consiliului Superior al Magistraturii, Klaus Iohannis le cere susţinerea magistraţilor „Vreau să fiți alături de mine, așa cum eu voi fi partenerul dumneavoastră instituțional. Să îmi fiți alături și să ne opunem împreună, din toate puterile, oricăror tentative de distorsionare a realităților și interacțiunilor specifice unui stat de drept, a unei lumi normale.”

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*