Ultimele stiri

La aproape 40 de ani , Andreea Marin se simte mai bine decât la 20. Despre ce le-a vorbit timișorencelor

andreea marin la timisoara

Andreea Marin a ajuns cu Caravana “Prețuiește Viața ” și la Universitatea de Vest din Timișoara. Sute de mămici cu copii, și nu numai au venit să o vadă pe vedetă în carne și oase, dar și să primească sfaturi despre cum pot să gândească pozitiv, să prețuiască viață mai mult.

În deschiderea evenimentului, vedeta le-a povestit participanților că se simte excelent, chiar mai bine decât atunci când avea doar 20 de ani. “Prețuiește viața sunt două vorbe foarte puternice în care eu cred. Mi-am transformat viața în bine în ultimul an și jumătate și cred că este posibil să o facă oricine, dar e nevoie de voință, de dorință de a face un pas înainte și cred cu tărie că este posibil și tocmai de aceea vreau să duc binele din om în om, din casă în casă, din vorbă în vorbă cât mai departe cu putință”, a explicat prezentatoare TV.

În cadrul întâlnirii ce a avut loc, în această seară, în Aula Magna a Universității de Vest, cei prezenți au putut afla de la Andreea Marin că viața merită trăită și prețuită, chiar dacă uneori se lovesc și de obstacole. Mai mult, nutriționiști și specialiști le-au învățat pe mămici să gătească sănătos, au oferit premii, iar prichindeii au avut parte de consultații gratuite oferite de kinetoterapeuți, logopezi și psihologi.

Caravana “Prețuiește Viața” ajunge, în lunile mai și iunie, în 14 orașe din țară. Intrarea este liberă!

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*