Ultimele stiri

La Timișoara se votează din nou! Ce spune senatorul Ben-Oni Ardelean despre alegeri

alegeri europarlamentare

Se votează din nou la Timișoara! De data aceasta moldovenii din Republică sunt așteptați să își desemneze parlamentarii. În orașul de pe Bega, sunt așteptate să își exercite dreptul constituțional, aproximativ 5.000 de persoane.

11 secții de votare au fost amenajate în România, unde, moldovenii aflați în țară, își pot exprima opțiunile electorale. Dintre acestea, una singură a fost deschisă la Timișoara, aceasta fiind în incinta Liceului de Arte Ion Vidu, de pe strada Cluj, nr 12.

Unul dintre cei ce a vorbit despre alegerile parlamentare din Republica Moldova a fost senatorul de Timiș, liberalul Ben-Oni Ardelean. Acesta consideră că Republica Moldova trebuie să se îndrepte către vest, iar în acest sens moldovenii trebuie să voteze partidele care sunt pro occident.

„Am avut discuții cu parlamentari din Republica Moldova. Am avut un schimb de sugestii în ceea ce se poate face în acest sens. (…)Noi susținem cu tărie că Republica Moldova trebuie să continue reformele și adaptarea la întreaga legislație europeană și trendul spre UE creat acolo, trebuie amplificat. Alegerile pot însemna fie asta, fie întoarcerea spre Rusia. În Republica Moldova nu se discută despre o democrație bine consolidată, ci de un viraj care se poate întoarce la 180 de grade, iar acest lucru este îngrijorător pentru noi. Noi susținem cu tărie forțele pro europene”, a explicat senatorul.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*