Ultimele stiri

La Timișoara vor fi degustați cei mai buni cârnați bănățeni. Când are loc evenimentul

carnati

Cei mai buni cârnați bănățeni vor putea fi degustați de timișoreni în cadrul unui eveniment care a devenit deja tradiție. Reprezentanții publicației în limba germană „Banater Zeitung” pregătesc o nouă ediție a evenimentului „Degustarea cârnaților bănățeni” („Worschkoschtprob”).

Competiția se va desfășura în data de 29 ianuarie începând cu ora 12.00, în sala festivă a Casei Adam Muller-Guttenbrunn și va cuprinde două secțiuni, una dedicată celor care fac cârnați în propria gospodărie pentru consumul propriu și una dedicată firmelor producătoare de mezeluri.

Intrarea la acțiune se poate face pe baza abonamentului la ziarul german „Banater Zeitung” și pe bază de invitație ce nu poate fi cumpărată. Participarea este gratuită pentru cei care se înscriu.

“După trei ediții pe care le-am organizat în Sânnicolau Mare, Lugoj și Sântana, ne întoarcem acasă, la Timișoara. Redacția Banater Zeitung va primi mostrele de cârnați – câte o pereche pe participant – în seara ce precede evenimentul, începând cu ora 18.00, în locul unde o zi mai târziu va avea loc evenimentul sau în ziua manifestării până cel târziu la ora 10.00. Și cei care vor să aducă spre degustare și alte mezeluri pregătite în casă sunt bineveniți. Pentru ei se va întocmi o secțiune de concurs separată, dar doar dacă se vor aduna cel puțin cinci concurenți diferiți pentru aceasta”, spun reprezentanții „Banater Zeitung”.

 

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*