Ultimele stiri

Localnicii din comuna timişeană Biled au ieşit în stradă pentru un profesor de matematică obligat să părăsească şcoala

Numărul tot mai mic de elevi care se înscriu la liceul din comuna timişeană Biled i-a determinat pe reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Timiş să solicite reducerea numărului de clase şi, implicit, profesori mai puţini. În urma unei evaluări a celor trei profesori de matematică din şcoală s-a decis ca unul dintre cei mai iubiţi dascăli din localitate, Mircea Borza, să părăsească unitatea de învăţământ în care a predat timp de 27 de ani.

Acest lucru a nemulţumit întreaga comunitate din localitatea timişeană, iar astăzi, elevi, părinţi şi profesori au ieşit în stradă, în semn de solidaritate faţă de profesorul care a fost dat afară, spun ei, pe nedrept. În această seară, la Căminul Cultural din comuna Biled, a avut loc o dezbatere publică organizată de primar la care a participat şi Aura Danielescu, inspector şcolar adjunct în cadrul ISJ Timiş.

În urmă cu şase zile, Consiliul de Administraţie al şcolii a decis să anuleze rezultatul comisiei care a evaluat dosarele celor trei profesori de matematică. Şi asta pentru că Mircea Borza a obţinut cel mai mic punctaj, iar Gabriel Buzatu, pe numele căruia părinţii au depus nenumărate reclamaţii la şcoală, a obţinut cel mai bun punctaj.

După lungi discuţii, primarul Cristian David a reuşit să-l convingă pe dascălul Buzatu să plece din localitate, însă acesta este de acord doar dacă va fi detaşat pe alt post. În final, Aura Danielescu s-a angajat că va încerca să găsească o soluţie, astfel încât toată lumea să fie mulţumită.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*