Ultimele stiri

Lucrări fără autorizație de construcție la un palat din zona Odobescu

Primarul Timişoarei, Nicolae Robu, s-a deplasat astăzi pe strada Romulus, nr. 11, după ce a fost sesizat pe Facebook de o doamnă că la respectiva adresă se fac lucrări ilegale.

Câțiva muncitori lucrau de zor la turnulețele palatului în momentul în care primarul și-a făcut apariția în zonă, însă la scurt timp s-au făcut nevăzuți.

Autorităţile au constatat că romii nu au autorizaţie de construire, au aplicat o amendă în valoare de 5000 de lei şi au dispus sistarea lucrărilor. Însă, se pare că lucrările nu au fost oprite pentru că mai mulți muncitori trudeau de zor la turnulețele palatului în momentul în care primarul și-a făcut apariția în zonă.

„Acești cetățeni sfidează legea. Am primit o sesizare de la o doamnă ce locuiește în zonă. Dânsa, știind că eu nu tolerez să se mai construiască turnulețe sau case cu turnulețe în Timișoara, mi-a trimis sesizarea pe Facebook. Am comunicat imediat poliției locale această sesizare, poliția a descins la fața locului și a constat că într-adevăr se efectuează lucrări fără autorizație. Există doar un certificat de urbanism eliberat pentru punerea în siguranță a clădirii, pentru aducerea ei la forma inițială. În loc să facă toate demersurile necesare pentru obținerea autorizație de construcție, acești cetățeni s-au gândit să continue lucrările”, spune primarul Timișoarei.

Nicolae Robu precizează că începând de astăzi palatul va fi supravegheat permanent de polițiștii locali și va da amenzi după amenzi: „Vom interveni cu maximă fermitate pentru stoparea acestor lucrări care fac orașul nostru de râs. Vreau să le fie clar acestor cetățeni că nimeni nu are nimic cu ei pentru etnia lor. Nu are nicio conotație etnică sau rasistă această intervenție, dar nu putem să stăm nepăsători și să vedem că niște cetățeni își bat joc de orașul acesta”.

La scurt timp după ce primarul, presa și poliția locală au ajuns la fața locului, și-a făcut apariția și proprietarul palatului.

„Turnulețele astea există din anii ’90, cu autorizație, vă pot dovedi. Se face o renovare. Îmi asum toată responsabilitatea dacă s-a făcut o greșeală. Lucrările au fost demarate pentru că-mi plouă în casă. Am primit procesul verbal, am plătit amenda, am fost în audiență, toate actele sunt pe rol ca să se regularizeze problema asta. Sunt de etnie romă și sunt mândru de etnia mea. Sunt un om cu 10 ani de școală în România. Fie că suntem romi, unguri, nemți sau orice altă naționalitate, pădure fără uscături nu există”, spune Florin Rădulescu, proprietarul locuinței.

Mâine, la ora 15:00, la primărie, Nicolae Robu îl așteaptă în audiență pe Florin Rădulescu pentru a discuta despre neregulile care au fost constatate la fața locului.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*