Ultimele stiri

Lucrările de lărgire a pasajelor Popa Şapcă şi Jiul încep în primăvara anului viitor. Cât vor dura

pasajul jiul

Lucrările pentru lărgirea la patru benzi a trecerii pe sub calea ferată „Popa Şapcă” şi de lărgire la cinci benzi a pasajului Jiul din Timişoara vor începe în primăvara anului viitor şi vor dura aproximativ un an. Anunţul a fost făcut de primarul Nicolae Robu pe Facebook.

Potrivit primarului Timişoarei, pe lângă cele două pasaje, vor fi lărgite şi modernizate şi străzile conexe. Vă reamintim că, în acest moment, s-a ajuns la licitaţiile pentru execuţia lucrărilor la pasajele Jiul şi Popa Şapcă.

Într-o postare pe reţeaua de socializare, Nicolae Robu a explicat că „avem o obligaţie: obligaţia ca la rândul nostru să modernizăm oraşul, să-l aducem la standardele vremurilor de-acum! Cu atât mai mult, cu cât, trebuie s-o recunoaştem, de zeci de ani, nimic semnificativ nu s-a mai făcut în acest sens”.

Edilul-şef vorbeşte în postarea publicată pe Facebook şi despre amenajarea inelului 1 de trafic auto, în cadrul căruia se va face ca în jurul centrului istoric să se circule în sens unic, preponderent pe patru benzi, una fiind dedicată mijloacelor de transport în comun.

„Pe tot parcursul inelului, vor fi trotuare largi şi piste de biciclete impecabile. Prin faţa Operei / Teatrului Naţional, se va circula printr-un subpasaj ce se va face prin transformarea subpasajului pietonal actual. De-a lungul Bd. I.C. Brătianu (de la Liceul MIU până la Banca Naţională), va fi creată o parcare subterană cu 700 de locuri. Lucrările vor începe în 2016. Cu pasajul Michelangelo, cu noile pasaje Jiul şi Popa Şapcă şi cu inelul 1 aşa cum l-am descris -dar lor li se adaugaă o mulţime de alte şi alte proiecte: pasajul Solventul, inelul 2, inelul 4, noi poduri, etc., etc.-, Timişoara va ajunge la aspectul şi funcţionalitatea cu adevărat demne de secolul 21 !”, a scris Nicolae Robu pe Facebook.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*