Ultimele stiri

Maria Ban, o mână de om din județul Timiș, locuiește în condiții INUMANE. Cum o poți ajuta

maria ban

Maria Ban este o mână de om care locuiește în condiții inumane. La vârsta de 44 ani, femeia din localitatea timișeană Ohaba-Forgaci, trăiește din nimic, lucrând cu ziua sau cu ora pe la oameni pentru o bucată de pâine, într-o casă din lemn, care riscă să se prăbușească pe ea în orice moment. Femeia trăiește în întuneric, asta pentru că are un mare deficit de vedere, plus că cei de la Enel i-au tăiat curentul.

Din cauză că nu a avut posibilitatea să se deplaseze în Lugoj la controlul oftalmologic, i-a fost tăiată pensia de handicap. Rămasă și fără acte de identitate, i-a fost tăiat și ajutorul social, astfel că acum de abia are ce să mănânce.

Maria Ban are și doi copii pe care, însă, Protecția Copilului i-a luat de la ea din cauza condițiilor în care trăiau, iar de atunci a rămas cu o traumă. Locuința femeii este formată din patru pereți de scânduri, fără geamuri și un acoperiș din țiglă care stă să cadă.

„Primăria a început un proiect de construcție a unei camere, însă, din păcate, a fost abandonat imediat. Dorința noastră este să ajutăm acest suflet să aibă un trai decent. Acest lucru presupune continuarea construirii camerei și mobilier, obținerea actelor, a pensiei de handicap și a ajutorului social și un control oftalmologic și medical cu obținerea ochelarilor și a eventualelor tratamente medicale. Până atunci, dorim să o ajutăm cu: alimente, un lighean + săpun și prosop, îmbrăcăminte și încălțăminte, medicamente și vitamine”, a scris lugojeanul Remus Lupu pe Internet.

Tânărul a creat un grup pe Facebook, „Azi o ajutăm pe tanti Maria„, cu scopul de a o ajuta pe Maria Ban să trăiască decent.

1 Commentariu pe Maria Ban, o mână de om din județul Timiș, locuiește în condiții INUMANE. Cum o poți ajuta

  1. VALICA VACCARI // 16 martie 2015 a 16:05 // Răspunde

    Buna ziua,

    va rog sa fiu contactata pentru proiectul,,Azi o ajutam pe tanti Maria”

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*