Ultimele stiri

Mărțișor special la Aquatim

Aquatim vă invită la sediul central din Piața 700 la o acțiune de suflet, la care participă oameni speciali. Astfel, luni, 2 martie, de la ora 11.30, copiii cu deficiențe de auz și vorbire de la Centrul Școlar pentru Educație Incluzisă „Constantin Pufan” din Timișoara îi așteaptă pe clienții Aquatim cu mărțișoare și felicitări confecționate de ei, pe care vi le vor prezenta, în speranţa că le va fi apreciat talentul, patentat, de altfel, în cadrul numeroaselor competiţii şi concursuri locale şi naţionale.

Centrul Şcolar pentru Educaţie Incluzivă “Constantin Pufan” este o instituţie de învăţământ special care şcolarizează copii cu vârste cuprinse între 2 şi 17 ani, cu deficienţe auditive, dar si cu deficienţe senzoriale multiple. În prezent, instituţia are un numar de 105 beneficiari, fiind unică în regiunea de vest a ţării.

Deficienţele de auz pe care le au acești tineri deosebiți nu le îngrădesc integrarea şcolară, profesională sau socială și nici nu îi împiedică să se exprime, ori de câte ori doresc, prin artă.

 

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*