Ultimele stiri

Mesaj ferm pentru timișorenii care așteaptă să primească o locuință socială, din partea municipalității. Ce trebuie să facă pentru a nu fi excluși de pe listă

Primaria Timisoara

Anul trecut, reprezentanții Primăriei Timișoara au ajuns să aibă pe lista de priorități pentru a primi o locuință socială doar 500 de persoane. Asta în condițiile în care până în 2014 pe listă se aflau peste 6.000 de timișoreni. Reprezentanții municipalității au anunțat că au ajuns să aibă o listă atât de scurtă după ce au făcut un lucru banal, au actualizat lista cu solicitările.

Biroul Locuințe din cadrul Primăriei Timișoara și-a propus să facă același lucru și în acest an. Prin urmare, socilitanților înscriși pe listele de priorități li se reamintește faptul că în vederea atribuirii unei locuințe din fondul locativ de stat și cele sociale, au obligația de a depune la Serviciul Relaţionare Directă cu Cetăţenii, camera 12, formularul de reactualizare a cererii de înscriere pe listele de priorităţi pentru anul viitor, până la data de 15 noiembrie a anului în curs.

„Solicitanţii care nu depun formularul de reactualizare a cererii vor fi excluşi de pe listă, urmând a fi reintroduşi ulterior pe lista de priorităţi pentru anul următor, după depunerea formularului de reactualizare”, transmit reprezentanții Primăriei Timișoara.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*