Ultimele stiri

Michelangelo 2 și Parcul Alpinet nu mai primesc bani de la Uniunea Europeană

michelangelo

Momentan, proiectele Michelangelo 2 și reabilitarea Parcului Alpinet nu mai primesc bani de la UE. Motivul? Nu există fonduri suficiente pe actualul exercițiu financiar.

Astfel, conform primarului Nicolae Robu, proiectul ce prevedea reabilitarea străzii Cluj, lărgirea la trei benzi a străzilor Surorile Martir Caceu şi FC Ripensia, dar şi realizarea unor pasarele pietonale din sticlă pe strada Cluj şi pe Aleea Ripensia rămâne pe pauză până la următorul exercițiu financiar. La fel s-ar putea întâmpla și cu reabilitarea parcului Alpinet, deși acest proiect ar putea fi realizat mai repede din bani de la bugetul local.

„Nu mai pot intra pentru că nu există fonduri suficiente. Rezerva de bani nu a fost suficientă. Noi s-a putut realiza o rezervă de bani pentru a intra și celelalte două proiecte. Nu mai este nici timp. Alpine se amână. Nu va fi făcut.Am putea să-l facem din bani de la bugetul local, dar n-am luat o decizie încă. Michelangelo 2 va intra pe exercițiul financiar următor”, a explicat primarul Nicolae Robu.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*