Ultimele stiri

Mici suprize pentru persoanele cu dizabilități intelectuale de la Fundația „Pentru Voi”. Unde vor merge cu ocazia Sărbătorii Nașterii Maicii Domnului

beneficiari fundatia pentru voi

Luni, 8 septembrie, cu ocazia Sărbătorii Naşterii Maicii Domnului, Fundaţia „Pentru Voi” organizează pentru centrele sale de zi „Orizonturi Noi” şi „Împreună”, o excursie la Mânăstirea Hodoş-Bodrog.
La excursie, vor participa 95 de beneficiari ai celor două centre, persoane cu dizabilități intelectuale, dar şi părinţii acestora. Această excursie este a doua pe anul acesta pe care Fundaţia „Pentru Voi” o organizează pentru beneficiarii săi, prima fiind pe 6 august, zi marcată de marea sărbătoare a Schimbării la Faţă, când beneficiarii centrului de zi „ Ladislau Tacsi” al Fundaţiei „Pentru Voi”, adulţi cu dizabilităţi intelectuale severe şi multiple împreună cu părinţii lor au vizitat Mânăstirea Hodoş- Bodrog.

„Ne bucurăm că anul acesta am reuşit să organizăm atât Şcolile de Vară „Pentru Voi”, la care au participat 95 de persoane cu dizabilităţi intelectuale, cât şi  2 excursii pentru beneficiari şi părinţii lor. Dacă taberele de vară au deja o tradiţie de 18 ani la Fundaţia „Pentru Voi”,  excursiile au început anul trecut şi suntem recunoscători tuturor prietenilor şi finanţatorilor noştri, datorită cărora putem să facem o bucurie celor 200 de beneficiari ai noştri şi familiilor lor. Pentru mulţi dintre ei, taberele şi excursiile organizate de noi sunt singurele ieşiri de care au parte”, a declarat Laila Onu, director executiv al Fundaţiei „Pentru Voi”.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*