Ultimele stiri

Misiune importantă pentru secretarul Cojocari înainte de pensionare

Detaliile organizatorice ale ședințelor de Consiliu Local încă mai deranjează pe ici, pe colo. Bă că președintele de ședință trece prea repede prin puncte, ba că pe ecranul din spatele prezidiului nu apare nimic, ba că aleșii locali nu au în față un document care se le arate câte voturi sunt necesare pentru un anumit proiect.

Cea din urmă  a fost cea mai recentă nemulțumire a primarului, care habar nu avea că prezidiul primește un cu totul alt document, decât consilierii locali. Astfel, acesta i-a cerut secretarului Ioan Cojocari, ca înainte de pensionare, să rezolve situația.

„Fiecare consilier ar trebui să aibă în față numărul de voturi prin care trece proiectul. E timpul să corectăm situația înainte să plecați dumneavoastră la pensie”, a spus Robu.

Nici răspunsul secretarului nu a întârziat. Acest a explicat că va rezolva problema pentru data viitoare, explicând că situația este așa de 24 de ani.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*