Ultimele stiri

Nereguli la Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara descoperite de Organizația Mondială a Sănătății

spital victor babes timisoara

Organizația Mondială a Sănătății a finalizat controlul la Spitalul de Boli Infecțioase “Victor Babeș” din Timișoara, ce a început săptămâna trecută. Experții externi au verificat modul în care sunt implementate programele naționale de control al TBC și al virusului HIV, spitalul din orașul de pe Bega fiind singurul din vestul țării în care acestea sunt puse în practică.

Totuși, experții de la Organizația Mondială a Sănătății au descoperit că spațiul de la spitalul timișorean este insuficient, plus că pacienții cu boli contagioase sunt internați în aceeași clădire cu ceilalți bolnavi.

“Trebuie să reorganizăm saloanele, avem și opt paturi în saloane, astfel încât să îndeplinim toate condițiile. Spațiul este insuficient pentru numărul mare de pacienți care ne trec pragul, pe care suntem nevoiți să-i primim. Avem un proiect de extindere a spitalului și sperăm să obținem fonduri de la Uniunea Europeană”, a precizat Virgil Musta, purtătorul de cuvânt al Spitalului de Boli Infecțioase “Victor Babeș” din Timișoara.

Medicul povestește că pacienții cu tuberculoză se mai întâlnesc cu ceilalți bolnavi, dar nu pentru că sunt amestecați în saloane, ci pentru că sunt internați în aceeași clădire. “Sunt despărțiți cât de cât. La parter sunt internați cei cu pneumonie, iar la etaj cei cu tuberculoză, dar se mai plimbă de la unul la altul, se mai împrietenesc între ei”, a mai precizat Virgil Musta.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*