Ultimele stiri

Nicolae Robu nu renunţă la ideea ca maşinile să circule prin pasajul din Piaţa Victoriei. Ce anunţ a făcut primarul Timişoarei

Opera

Pasajul subteran din Piaţa Operei a fost inclus în Inelul 1 de circulaţie. Primăria Timişoara a reuşit să finalizeze conceptul pentr închiderea acestui inel, iar vineri, Nicolae Robu l-a şi prezentat. Astfel, aflăm că nu s-a renunţat la ideea ca maşinile să circule prin pasajul subteran din Piaţa Victoriei.

„Prin acest proiect vom face ca în jurul centrului istoric să se circule într-un singur sens pe minim trei benzi, chiar şi pe patru benzi în unele locuri, una dintre benzi va fi dedicată mijloacelor de transport în comun. Strada Sf. Ioan va deveni o stradă pe care vor circula numai troleibuze, altfel va fi pietonală. Totodată, de la strada Sf. Ioan şi până la Bastion totul va fi pietonal. Vreau să extindem zona pietonală a Timişoarei până în spatele parcului catedralei. De acolo începând şi până la Bastion, într-o anumită direcţie, respectiv cu prelungire prin Parcul Botanic trebuie să fie o zonă de loisir a Timişoarei. Acolo vom ajunge, dar nu peste noapte, facem paşi în ritmul în care putem să-i facem”, a anunţat Nicolae Robu.

Potrivit primarului Timişoarei, Inelul 1 va avea o trecere prin faţa Operei, prin pasajul subteran, pe unde vor circula doar maşini mici, prin transformarea pasajului pietonal actual într-unul auto. De asemenea, reprezentanţii municipalităţii vor să realizeze şi o parcare subterană în centrul oraşului cu 700 de locuri, în apropierea Liceului Brătianu.

Totodată, vor fi create şi noi piste de biciclete în zonă.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*