Ultimele stiri

Nicolae Robu: USL este „dezamăgitor” din cauză că PSD nu şi-a dat interesul

Nicolae Robu

Nicolae Robu a declarat că motivul pentru care USL a fost „dezamăgitor” este lipsa de interes a PSD în a rezolva probeleme „reale” ale ţării.

„În percepţia mea, USL Timiş a funcţionat foarte bine, nu însă excepţional, în timp ce USL, la nivel naţional, a fost dezamăgitor. Iar vina pentru asta aparţine PSD, care nu s-a arătat deloc interesat de problemele reale ale ţării, ci doar cum să acapareze cât mai multă putere, inventând, în acest sens, o structură guvernamentală nemaiîntâlnită în România şi, probabil, nici prin alte părţi, iar în compensaţia ineficienţei, venind cu tot felul de idei populiste, precum deja celebra «electorată», impozitarea diferenţiată şi altele”, a afirmat Nicolae Robu, pentru Mediafax.

Edilul şi-a învinovăţit propriul partid doar pentru că nu a atras atenţia celor din PSD că sunt parteneri egali.

„PNL are vina că nu a spus la timp, stop, suntem parteneri egali, aşa am obţinut voturile cetăţenilor şi aşa trebuie să funcţionăm, stop, nu pentru ce vreţi voi să faceţi ne-au ales oamenii, haideţi să ne ocupăm de ce am promis”, a mai spus acesta.

1 Commentariu pe Nicolae Robu: USL este „dezamăgitor” din cauză că PSD nu şi-a dat interesul

  1. buna dimineata, s-a trezit si…Robu!!! Pana acum de ce nu ai spus nimic…nenea?

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*