Ultimele stiri

Noi demersuri pentru parcarea supraterană din spatele magazinului Bega. Ce a declarat primarul

Nicolae Robu a anunţat astăzi, că viitorul parcării supraterane, din spatele magazinului Bega, va intra în dezbaterea Consiliului Local.

Conform declaraţiilor edilului, astăzi consilierii locali vor vota „darea în concesiune către SDM  (n.r. Societatea Drumuri Municipale) a parcării din spatele magazinului Bega, în vederea căutării de către SDM a unui partener privat pentru construirea unei parcări supraterane”.

Primarul a declarat că și el dorea ca partenerul privat, care va construi parcarea, să fie ales printr-o „competiţie deschisă public”.

De asemenea, primarul a anunţat că au fost instituite şi câteva criterii de eligibilitate şi departajare, în baza cărora se va alege partenerul pentru realizarea lucrării. Astfel, firma aleasă va trebui să asigure un anumit număr de locuri de parcare, să pună la dispoziţia SDM locuri de parcare, iar preţurile „să nu depăşească valoarea medie a preţurilor practicate în zonele centrale similare a trei oraşe, apropiate ca număr de locuitori, din România”.

În urma criteriului de departajare, se vor acorda puncte în funcţie de numărul de locuri asigurate, pentru numărul de locuri care vor reveni municipalităţii, şi în funcţie de durata de realizare a proiectului.

Primarul a mai anunţat că speră să ajungă la o înţelegere cu proprietarii de garaje din parcul Brătianu, deoarece dorește să se poată realiza o parcare supraterană şi acolo.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*