Ultimele stiri

Noi magistrați în completul care judecă dosarul de corupție Dan Voiculescu – ICA

Potrivit HotNews.ro conducerea Curții de Apel București a decis modificarea completului care judecă dosarul în care Dan Voiculescu este acuzat de fapte de corupție privind privatizarea Institutului de Cercetări Alimentare (ICA). Noii judecatori, recent promovați de la Tribunalul București, sunt Bogdan Camelia și Mihalcea Mihai Alexandru. Următorul termen în dosar este 1 iulie.

„Colegiul de conducere a aprobat propunerea preşedintelui secţiei a II-a penală de modificare a compunerii completelor C5A Continuitate [n.r. completul care judeca dosarul lui Voiculescu], C6A, C16A, prin includerea judecătorilor care au promovat începând cu 1 iulie 2014 pe posturile vacantate în cadrul secţiei a II-a penale (Bogdan Camelia și Mihalcea Mihai Alexandru)”, au precizat reprezentanții CAB, potrivit HoNews.ro.

Completul a fost modificat dupa ce judecătorul Florică Duta s-a pensionat, iar judecatorul Stan Mustață a fost arestat în 30 aprilie și trimis în judecată, pentru luare de mită și trafic de influență.

Camelia Bogdan, judecătorul care a constatat că doctorul de inimă a lui SOV în Viena era de fapt ginecolog

Camelia Bogdan a fost judecător la Secția a II-a penală a Tribunalului București din 2009 și pâna în prezent.

Numele judecătorului Camelia Bogdan se leagă puternic de procesul lui Sorin Ovidiu Vântu în care era acuzat de favorizarea infractorului în cazul Nicolae Popa – FNI., precizează HotNews.ro.

Aceeași sursă specifică faptul că judecatoarea Elena Burlan a reținut în motivarea recuzării două acuzații la adresa Cameliei Bogdan. Prima acuzație este că judecătorul Camelia Bogdan s-ar fi antepronunțat în dosar, iar cea de-a doua acuzație este aceea că magistratul a judecat prea repede termenele.

In cele din urmă, judecatoarea a fost recuzată din dosar.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*