Ultimele stiri

“Nu te pune cu prostul că îi faci pereche”. Cine dă de pământ cu președintele Consiliului Județean Timiș și ce replică îi dă Titu Bojin

S-au aruncat vorbe grele în ultimul plen la Consiliului Județean Timiș, iar una dintre dispute i-a avut ca protagonist pe președintele Titu Bojin și pe liderul consilierilor județeni democrat-liberali, Tiberiu Lelescu. Atunci, ”arogantul președinte” Bojin îi spunea democrat-liberalului că trăiește printre animale sălbatice, iar acum acesta îi dă fără perdea replica.

Acuzat că trăiește printre animale sălbatice, Lelescu i-a replicat lui Bojin că stă printre capre. O replica despre care spune acum că a fost una prea ușoară.

“Domnul Titu Bojin, arogantul președinte, m-a făcut animal sălbatic. Dacă ăsta este comportament de conducător de instituție publică, atunci eu ce să mai zic … N-am vrut să-i dau replică, i-am dat una așa ușoară pentru că nu se face așa. Puteam să spun și eu de ceea ce este el și de ceea ce nu este, dar cred că nu e bine. E o chestiune pe care o știu de la bunicul meu,  cică, <<Nu te pune cu prostul că îi faci pereche>>”, a declarant Tiberiu Lelescu.

Opoziția nu are acces la Titu Bojin în birou?

Mai mult decât atât, Lelescu aduce acuze grave președintelui Consiliului Județean.  Acesta susține că este foarte greu ca cei care nu fac parte din USL să intre în audiență. Democrat-liberalul spune că aproape de fiecare dată când a mers la biroul lui Titu Bojin a trebuit să stea la coadă și că întâietate aveau mereu cei din PSD, chiar dacă nu ajungeau primii. De asemenea, în viziunea acestuia, nici atitudinea președintelui nu ar fi una tocmai în regulă.

“Nu ai acces la el, nu ai cum să intri acolo. Te triază în așa fel în care să stai la ușă. Eu nu stau acolo să fac coadă să îmi pierd o zi așteptând să port o discuție. Acu două săptămâni era el cu Grindeanu înăuntru, au mai intrat câțiva de la ei. Eu tot am așteptat, tot au intrat alții, alții și am plecat. De când și-a schimbat secretara chiar că nu mai ai acces acolo. Până acum, cealaltă era mai amabilă, dar asta se comportă în așa fel în care trebuie să pleci. El ne tratează ca pe niște subalterni, iar eu nu sunt subalternul lui, eu fac parte din consiliul de conducere al județului”, explică Lelescu.

Aflat la al patrulea mandat în CJT, Lelescu spune că pe vremea colegului Ostaficiuc era altfel, și că, Bojin deși spune că ședințele pot fi mai scurte, la fel ca atunci, acest lucru nu este posibil, căci stilul de lucru al democrat-liberalului Ostaficiuc ar fi fost cu totul altul.

“El (n.r. Titu Bojin) spunea că pe vremea lui Ostaficiuc ședințele nu erau așa de lungi și nu erau atâtea discuții, dar Ostaficiuc avea alt stil de lucru, era mai maleabil, mai orientat vizavi de cum se discută înainte de plen pe punctele puse în discuție. Domnul președinte vrea acum unanimitate. Unanimitate nu mai există pentru că nu mai există acum Marea Adunare Națională, deci în Timiș există totuși opoziție și alte păreri. Pentru asta e democrație!”, mai spune democrat-liberalul.

Acum, înainte de rectificarea bugetară, de teamă ca ACL-ul să nu fie nedreptățit, Lelescu are și un plan de a intra în birou la Bojin pentru a cere bani pentru anumite proiecte: “O să fac coadă. O  dată pe lună pot face asta. O să mă apuce foamea p-acolo, dar îmi iau hrană rece în traistă și am să mănânc acolo”, glumește Lelescu.

La Titu Bojin in birou intră toată lumea…dar cu programare

Pe de altă parte, președintele Consiliului Județean recunoaște că nu-i primește pe toți atunci când vor, dar asta nu pentru că nu ar dori, ci pentru că nu poate. Astfel, acesta susține că cei care doresc să discute cu el o problemă, fie că sunt consilieri județeni, fie că sunt din comitetul director sau primari, trebuie să se programeze înainte.

“Nu trebuie să facă cozi. Stabilim înainte o dată și o oră și în ora respectiveă pot să vină la mine cu orice probleme. Toți cei ce vin întâmplător, vor sta la coadă după cei ce s-au programat. Au prioritate consilierii județeni  cu condiția să mă anunțe înainte. Domnul Lelescu de doi ani și jumătate nu a venit cu niciun proiect concret”.

Întrebat cu cât timp înainte ar trebui făcută această programare, Bojin a răspuns:

“În mod normal, cu o zi înainte,  dăm telefon și spunem. Dar asta nu însemnă că nu poate să sune și în ziua respectivă, cu condiția să fie cu o oră înainte. Nu poți să ai pretenția că esti consilier județean și vii în secretariat și președintele trebuie să stea în poziția de drepți în fața ta că sunt 36 de consilieri județeni, plus 150 de colegi din consiliul director, plus 99 de primari și așa mai departe. De ce nu ar fi important și un primar care vine de la Făget sau de la Sânnicolau sau de la Margina, de la capătul județului. Asta e o găselniță a opoziției” .

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*