Ultimele stiri

O delegație a Academiei Diplomatice a Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Serbia, prezentă la Timișoara

Eugen Dogariu

Prefectul județului Timiș, Eugen Dogariu a primit astăzi vizita unei delegații a Academiei Diplomatice a Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Serbia. Delegația a fost însoțită de Ambasadorul Republicii Serbia în România și de Consulul General al Republicii Serbia la Timișoara.

Eugen Dogariu a arătat că județul Timiș se mândrește cu multietnicitatea sa, cu faptul că aici au conviețuit și conviețuiesc împreună, în bună înțelegere un număr mare de minorități.

De asemenea, prefectul a subliniat faptul că în ceea ce privește relațiile de colaborare cu Republica Serbia, județul Timiș se poate lăuda cu relații excelente atât în domeniul administrației publice, al colaborării interinstituționale, dar și în domeniul situațiilor de urgență, educației, culturii, etc.

Eugen Dogariu a arătat că în ultimii doi ani au fost făcuți pași importanți în vederea deschiderii permanente de noi puncte de trecere a frontierei între județul Timiș și Republica Serbia, fapt care va contribui la întărirea relațiilor dintre cele două părți și la facilitarea schimburilor în diverse domenii de activitate.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*