Ultimele stiri

O nouă amânare pentru podul din sticle de plastic de Cartea Recordurilor

pod cartea recordurilor

Cel mai mare pod din sticle de plastic din lume nu a fost finalizat până astăzi, acesta fiind ultimul termen anunțat pentru ridicare construcției. Voluntarii din cadrul Asociației EcoStuff România, inițiatorii proiectului, anunță că și-au luat un răgaz de trei săptămâni, adică până în 12 iulie, pentru a putea fi siguri că vor finaliza podul peste Bega.

„Este greu să construiești Cel Mai Mare Pod Din PET-uri Din Lume. Fiind un proiect ambițios și neavând know-how-ul necesar (nu a mai încercat nimeni să facă așa ceva) e normal să apară elemente neprevăzute sau să facem mici greșeli în planificare. Ni le asumăm în totalitate. Numărul voluntarilor care s-au mobilizat în ultimele zile a fost mare, aproape de cel previzionat, dar totuși insuficient. O altă problemă cu care ne-am confruntat a fost obținerea resurselor necesare, în special a materialelor de construcție, folosite pentru construirea podului. Plecând de aici am discutat cu colaboratorii și partenerii nostri și am decis să amânăm construirea podului din cauza volumului foarte mare de munca implicat de acest proiect”, au anunțat inițiatorii proiectului.

Timișorenii sunt așteptaț La Căpiţe cu pet-uri sau ca voluntari.”Vă rugăm să ne aduceți în continuare pet-uri, mai ales de 2 și 2.5 litri (foarte multe au fost turtite de cei care au sărit în piscină) și vă invităm să ne dați o mână de ajutor la construirea „bucăților” de pod, fiecare oră contând mult pentru noi”, le transmit reprezentanții EcoStuff timișorenilor.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*