Ultimele stiri

O nouă campanie antidrog se va desfăşura în Timiş. Cum vor lupta elevii din licee, pe Facebook, împotriva drogurilor

Droguri

O nouă campanie antidrog se va desfăşura în judeţ, în rândul elevilor de liceu. De data aceasta, oficialii doresc nu numai să îi informeze pe elevi cu privire la droguri, dar vor să îi şi integreze pe tineri în combaterea acestei probleme.

Preşedintele Autorităţii Teritoriale de Ordine Publică, Cătălin Dobra, alături de invitaţii săi, consilierul judeţean Paul Moldovan, comisarul-şef al Centrului Antidrog Timişoara, Mihaela Tomiţă, şi inspectorul adjunct al Inspectoratului Şcolar Timiş, Aura Danielescu, au discutat despre campania pe care urmează să o deruleze în 55 de licee din judeţ.

Aceştia au discutat despre problema tinerilor care consumă droguri şi despre modul în care doresc să implice elevii în noul proiect.

Astfel, urmează ca până în 24 iunie, să se deruleze un concurs unde liceele participante vor trebui să vină cu un mesaj antidrog, iar cel mai bun mesaj va fi premiat în cadrul unei festivităţi care va avea loc pe 26 iunie. Pentru a-i mobiliza pe tineri, proiectul se bazează pe site-urile de socializare, iar mesajul care va avea cele mai multe „Like-uri” pe Facebook va fi desemnat câştigător.

„Acest proiect l-am pornit de la ideea de a veni în sprijinul Centrului Regional Antidrog, în ideea de a combate acest fenomen deosebit, fenomenul consumului şi traficului de droguri. (…) Astăzi s-a înfiinţat grupul de lucru care va avea mai multe întâlniri şi, tot astăzi, acum, demarăm acest proiect, în mod oficial, proiect care se desfăşoară la toate liceele din judeţul Timiş. Este un concurs de fapt, un concurs care se va desfăşura până pe 24 iunie, un concurs care va premia cel mai bun liceu privind mesajul pe care îl va concepe pentru această campanie antidrog şi privind, pentru că este la modă acum, Facebook-ul şi campania online”, a declarat Cătălin Dobra.

Consilierul judeţean, Paul Moldovan a discutat şi el despre concurs. Acesta a afirmat că din liceul câştigător vor fi selectaţi câţiva elevi care vor deveni ambasadori antidrog.

„În 27 iunie, cu echipa câştigătoare ne vom duce undeva, într-un club din oraş, şi ei vor fi ambasadorii antidrog pentru Timişoara. Adică vor duce făclia la următorul pas, la următorul nivel. Vor merge în cluburi, vor merge îmbrăcaţi cu tricouri cu mesajul inscripţionat, pe care ei l-au promovat, şi vor atrage atenţia pentru următoarea generaţie. Încercăm prin proiectul acesta să continuăm tot ceea ce înseamnă lupta împotriva drogului, nu doar în liceu, ci peste tot pe unde se poate”, a declarat Paul Moldovan.

Acesta a mai spus şi că pe parcursul campaniei liceenii vor participa la ore de dirigenţie speciale unde le va fi prezentat un film despre droguri şi probleme cauzate de acestea.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*