Ultimele stiri

Omul de afaceri Marian Iancu, condamnat la 12 ani de închisoare

Omul de afaceri Marian Iancu, fost președinte al Politehnicii Timișoara, a fost condamnat la 12 ani de închisoare de Curtea de Apel București. El a fost acuzat de evaziune fiscală în dosarul Rafo, informează Digi24.ro.

Decizia Curții de Apel este definitivă și a fost luată după un proces care a durat opt ani.

Procurorii DIICOT, care au anchetat dosarul, susţin că omul de afaceri şi apropiaţi ai acestuia au prejudiciat bugetul statului cu aproape 1.400 de miliarde de lei.

Potrivit aceleași surse, Marian Iancu a fost trimis în judecată în 2006, la un an după ce Agenţia Naţională de Administrare Fiscală a descoperit că omul de afaceri şi alte opt persoane ar fi prejudiciat bugetul de stat cu 1.356 miliarde de lei. Ulterior, DIICOT a confirmat că prin firmele lui Marian Iancu au fost derulate tranzacţii fictive cu uleiuri minerale.

Procurorii au arătat că bugetul a fost prejudiciat prin neplata impozitului pe profit şi prin TVA nelegal dedus în valoare de 550,3 miliarde lei. Marian Iancu este acuzat de evaziune fiscală, spălare de bani şi constituire de grup infracţional. El a fost arestat în februarie 2005. Două luni mai târziu a fost eliberat.

 

 

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*