Ultimele stiri

Paradă SPECTACULOASĂ a celor 500 de participanți la Festivalul catalan din Timișoara FOTO

Spectacol pe străzile Timișoarei în cea de-a doua zi a celui mai mare festival catalan din afara Barcelonei. Timișorenii care s-au aflat în centrul orașului au avut parte de o serie de acțiuni speciale. Hore catalane, jocuri de foc, construcții umane sau păpuși gigantice au fost doar câteva dintre atracțiile Festivalului Aplec Internacional.

De la ora 17.30, toți cei peste 500 de artiști catalani care se află în orașul nostru au mărșăluit pe străzile din centrul orașului de pe Bega, în cadrul unei parade. Printre cei care s-au plimbat prin oraș s-au numărat și mai mulți catalani costumați în draci care au susținut un spectacol cu jocuri cu foc.

Festivalul Aplec Internacional se termină mâine, 9 august. Iată programul evenimentului:

Piaţa Victoriei
11:00 – 13:00 Ateliere de cultură populară catalană şi scrabble: cursuri de dans Sardana – horă catalană, cursuri de Falcons – construcții umane,  scrabel multicultural, poze cu capetele gigant. Grupurile Gegants de Cervera, Gegants l’Agrupació şi Diables de Mataró
11:00 – 18:00 Pregătirea elementelor imaginare – Expunerea elementelor de recuzită:  giganți capete uriașe, draci, etc.
11:30 – 12:30 Sardanas – hore catalane și Construcții umane. Grupurile Cobla Jovenivola d’Agramunt şi  Falcons de Barcelona
Grădina de Vară a Filarmonicii  Banatul Timişoara
18:00 – 20:00 Concert  de muzică din Catalonia. Grupurile Volta el Mon și  Jovenívola d’Agramunt
Grădina de Vară a Filarmonicii  Banatul Timişoara
20:00 – 20:45 Paradă şi fanfară catalană. Cu implicarea tuturor grupurilor  muzicale participante
Piaţa Victoriei
20:45 – 23:00 Eveniment principal: Spectacolul Nebunia Elementelor
Toate grupurile participante la festival.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*