Ultimele stiri

Părinții au luat cu asalt școlile de fițe din Timișoara în prima zi a înscrierilor în clasa pregătitoare

Deși au la dispoziție trei săptămâni să-și înscrie copiii în clasa zero, zeci de părinți s-au decis să vină încă de la primele ore ale zilei de astăzi la școlile de elită, ca să fie siguri că micuțul va prinde un loc în clasa pregătitoare.

Așa se face că la Liceul Pedagogic „Carmen Sylva” din Timișoara, doar în două ore, au fost depuse 23 de cereri, asta în condițiile în care școala are loc doar pentru 50 de copii în două clase pregătitoare. „Dacă se înscriu mai mulți copii, obligația noastră ca școală este să îi primim pe toți cei care locuiesc în circumscripția școlară și să încercăm cumva schimbarea planului de școlarizare. Vom solicita Inspectoratului Școlar Timiș o suplimentare a numărului de clase”, a declarat Nicolae Seimeanu, directorul adjunct al Liceului Pedagogic „Carmen Sylva”.

La Colegiul Național Bănățean au fost depuse 25 de cereri, în primele două are de înscrieri. Aici sunt disponibile 125 de locuri, 100 în patru clase cu predare în limba română și 25 într-o clasă cu predare în limba germană. Potrivit datelor furnizate de reprezentanții Inspectoratului Școlar Timiș, în școlile din județ sunt disponibile 6.774 de locuri în 278 de clase pregătitoare.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*