Ultimele stiri

Percheziții la instituții publice din Mehedinți. Şefii Poliţiei şi ai Consiliului Judeţean, suspecţi de corupţie

mascați

Percheziţii la Consiliul Judeţean Mehedinţi şi la Sediul Inspectoratului Judeţean de Poliţie. Procurorii anticorupţie îi suspectează pe şefii celor două instituţii şi pe mai mulţi subordonaţi ai acestora de corupție.

În acelaşi dosar, au loc percheziţii în cel puţin 20 de sedii de instituții publice și societăți comerciale din Orșova, Drobeta Turnu Severin și Craiova. Vizați sunt mai mulţi funcţionari publici.

„În cursul dimineţii de 2 aprilie 2014, ca urmare a autorizării de către instanţa competentă, sunt efectuate percheziţii în peste 20 de locaţii situate în municipiul municipiile Orşova, Drobeta-Turnu Severin şi Craiova, între care sediile unor instituţii publice şi ale unor societăţi comerciale”, se arată într-un comunicat de presă al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA).

Suspecții identificați urmează să fie duși la audieri.

Prejudiciul nu este estimat până la această oră, anunţă procurorii, care caută documente, contracte şi alte probe care să îi ajute în anchetă.

În paralel, se fac descinderi şi la sediul Consiliului Judeţean Caraş Severin.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*