Ultimele stiri

Pesedistul Alfred Simonis îi transmite lui Nicolae Robu: „Fără valul USL-ului, aţi fi ajuns în cel mai bun caz preşedinte de scară de bloc”. De ce crede că primarul „trăieşte autist”

Alfred Simonis

Consilierul local PSD Alfred Simonis îi bate obrazul primarului Nicolae Robu, după ce Timişoara a rămas fără apă caldă, în urmă cu două zile. Asta pentru că E.ON a tăiat gazul pentru Colterm din cauza datoriilor uriaşe acumulate.

Într-o postare pe Facebook, pesedistul spune că primarul Timişoarei este „incompetent”, iar raportările edilului-şef referitoare la modul în care au fost preluate societăţile municipalităţii din pragul falimentului şi au fost duse „pe culmi nebănuite de eficienţă şi profitabilitate” sunt „ridicole”.

„Hai să fim tranşanţi! Fără banii daţi de guvernul Ponta, Coltermul era în faliment de doi ani de zile. Dar de aici şi până să te lauzi cu eficienţa în management, când ţie ţi se taie gazul pentru neplată, fără ca măcar să anticipezi acest lucru, e drum lung. Cu aceeaşi lipsă de tact cu care ne-a obişnuit, Nicolae Robu mai cade o dată în ridicol, anunţându-şi candidatura pentru un nou mandat de primar chiar în timp ce în Timişoara era oprită căldura! Omul ori habar nu are ce se întâmplă în subordinea lui, ori trăieşte autist într-o realitate paralelă”, a scris Alfred Simonis pe reţeaua de socializare.

În final, consilierul local PSD scrie că la alegeri, timişorenii vor avea ocazia să corecteze greşeala făcută în 2012. „Fără valul USL-ului, aţi fi ajuns în cel mai bun caz preşedinte de scară de bloc, sau al Consiliului Consultativ de Cartier Soarelui. Consilii Consultative pe care oricum nu le mai băgaţi în seamă! Închei, sintetizând într-un cuvând prestaţia dvs. politică, administrativă şi mediatică: RI-DI-CO-LĂ”, conchide pe Facebook liderul TSD Timiş.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*