Ultimele stiri

PNL Timiș vrea să accelereze fuziunea. Ce pasi urmeaza să facă chiar de săptămâna viitoare

PNL

Nici bine nu s-a încheiat Consiliul Naţional al noului PNL unde s-a decis felul în care se va organiza partidul în teritoriu, în urma fuziunii dintre vechiul PNL şi fostul PDL, că liberalii din Timiș au deja planuri mari și încep să se pună pe treabă.

Astfel, după ce secretariatul vechiului PNL și a fostului PDL a fuzionat, ajungându-se la conducere monocefală cu un secretar general în persoana lui Dănuț Groza (fost PDL) și un  secretar general-adjunct în persoana lui Marian Vasile ( aripa PNL-ului istoric), cei doi vor pune la punct strategia pentru fuziune. Nu vor mai aștepta, ci vor încep chiar de săptămâna aceasta, pentru ca fuziunea să fie accelerată.

Eu împeună cu domnul Dănuț Groza vom veni cu draftul strategiei pentru fuziune până pe 9 februarie. Împreună săptămâna viitoare vom face acest draft. Regulile sunt puțin flexibile”, a declarat Marian Vasile pentru Timisoara Online.

Nu este un secret că PNL Timiș dorește să accelereze fuziunea pe plan local. Co-președintele PNL, Dan Popa, anunța că „am avut o întâlnire împreună cu domnul co-președinte Robu cu toți primarii PNL și am stabilit prima măsură până în 9 februarie. Cei doi secretari generali vor prezenta  prima etapă a fuziunii care se poate realiza într-un mod mai simplu, în cazul orașelor și comunelor în care avem noi primari. Sunt în număr de 34 și sunt convins că vom aranja aceste lucruri, iar asta înseamnă o treime din județ. Următorul pas va fi să analizăm comunele în care avem un număr foarte mare de consilieri locali și unde avem forță pentru a face o astfel de fuziune, iar în ultima etapă să ne ocupăm de localitățile unde suntem mai slabi”.

În plus, se pare că cei doi șefi de filială nu vor face rabat de la regula unificării, indiferent de orgoliile ce există în județ între reprezentanții fostelor partide PNL și PDL. “Atât eu cât și domnul Robu considerăm că pentru noi, pentru viitorul acestui județ, fuziunea într-un partid puternic de dreapta este esențială și nu vom face rabat de la orice măsuri necesare ca să o realizăm. Cei care nu sunt de acord, și cred că încă de jucăm, vor trebui să facă un pas lateral”,  a mai precizat Dan Popa, referindu-se la cei care încă nu au trecut peste orgoliile deja existente între PNL și PDL.

Scrie un comentariu

Adresa dvs. de email nu va fi publicata.


*